vineri, 30 septembrie 2011

Sus, sus, tot mai sus ... pe Transfagarasan

Am oprit mai intai la Manastirea de la Curtea de Arges dar nu am reusit sa ne punem de acord. Noroc ca ne-au sosit si prietenii care ne-au mai impacat.





Din nou la drum cu "ceva bun" de mancat.





Lacul Vidradu, o minune




Ne pregatim sa ne suim pe vaporas.








Cu vaporasul pe Lacul Vidraru. Ce distractieeee!








Sus pe Transfagarasan ne-am oprit sa luam aer curat, sa admiram peisajul care iti taia rasuflarea si sa facem poze.








La joaca la pensiunea de la Sambata de Sus.



Mami si matusa Laura. Doua frumoase ... ;)




Diii calut!






Oare trebuie sa trag? Sau sa ma urc ....?




La masaaaaaa - La Bella Musica, in Piata Sfatului din Brasov





































Sinaia - placerea lui Matei










































































































Pe limba lui Matei



"Mami aici suntem in Vulgaria?"
"Unde sunt construicii aia?" (constructorii adica)
"Cand vine domnu' ala chelner de engleza?"
"Eu vreau sa inot in lard." (In larg adica)
"Hai, toata lumea in lac." (adica invitatie la inot)
"Mami, tu esti Ducesa, tati e O'Malley si eu sunt Marie. Uite-i si pe Toulouse si Berlioz." (Suntem desigur Pisicile Aristocrate)
"Da si mie fusta aia de la telefon sa ma joc cu ea." (Adica husa)
"Hei baieti! Stati ca vin si eu." (Mergand in apa sa se "joace" cu niste romani, singurii care l-au bagat in seama, in varsta de aprox. 60 de ani)

O vara fierbinte - in imagini































Neos Marmaras, Grecia


Sambata
Am ajuns in Paradis. Sau cel putin asa arata Paradisul in viziunea mea.







Locuim la MichelMar, la cel mult 100 de metri de plaja Paradisio. Daca asta nu spune totul, apai nici nu mai stiu.




Neos Marmaras este un orasel mic, o Mamaia civilizata, in care e liniste, curatenie si relaxare. Locuim intr-o casuta cocheta cu cateva apartamente in care acum ne sunt vecini o familie de sarbi, una de italieni si niste romani.
Maria, gazda noastra, ne asigura ca este un loc fara zgomot. Evident nu l-a cunoscut pe Matei. :)







Ieri am prins ultimele raze ale serii, apusul sublim pe mare, intre doua dealuri impadurite. Am stat pe plaja pana pe la 7 seara si apoi am mers la cumparaturi. Magazinele sunt la alte 200 de metri de casa unde "locuim" - asa cum ii place lui Matei sa ne intrebe la fiecare 10 minute, semn ca nici lui nu ii vine sa creada ca asemenea frumusete exista pe lume si ca ne este accesibila si noua. Doamne, mari si minunate sunt lucrurile tale!

Duminica
Este 9 dimineata si suntem, evident, pe plaja. Aproape singuri. In apa nu este nici macar o scama si Matei se jura ca este calda. Eu si tati stam la umbra si asteptam momentul prielnic sa servim ceva de la barul de alaturi.





Incerc sa traiesc momente, sa imi umplu sufletul cu linistea cerului albastru fara urma de nor care se intalneste cu marea, cu veselia lui Matei care chiuie in apa si ma invita sa inot cu el, cu culorile din curtile vecine in care cresc lamai, masline, rosii, vinete si in care se aud acordurile muzicii grecesti.
Doamne, mari si minunate sunt lucrurile tale!

Luni
Inca o zi frumoasa. Acum e dupa-amiaza si Matei ordona:"Imediat in lac!" E modul lui de a ne ordona sa intram in apa. Lac, mare, care e diferenta? Ne-am balacit de dimineata, acum e seara si facem acelasi lucru. Soarele dupa-amiezii este mai tare decat cel de dimineata si nisipul arde incalzit de dogoarea de peste zi.


Azi am luat pranzul pe terasa, pui la rotisor si cartofi cu rozmarin. Yummmm!
Si asta seara mergem la plimbare. De data asta sper sa gasim si drumul de intoarcere cu bine.

Miercuri
Ne-am hotarat ca vom face plimbarea de seara in alta parte, de-a lungul plajei. Am descoperit o multime de pensiuni care mai de care mai frumoase, chiar pe malul marii. Toate acoperite au flori portocalii sau la umbra unor palmieri impunatori.


Am gasit cateva taverne care ne imbiau cu cina chiar pe plaja. Am ales una dintre ele (toti par asa de bucurosi sa te vada cand intri in restaurantul lor).
A venit clar momentul sa incercam ceva traditional. Comandam tzatziki si salata de branza, salata de rucola cu rosii, branza si rosii uscate si niste fripturi. Mancarea este absolut delicioasa si o servim privind cu ochii mari inca un apus superb.

Matei mai danseaza din cand in cand pe muzica greceasca ce se aude si din cand in cand se mai joaca cu noi de-a chelnerul. Acum vrea sa fie chelnerul ala "de engleza".
Oare suntem intr-un film?

La plimbare prin oras

Duminica seara am iesit la plimbare prin centrul oraselului Neos Marmaras. E ceva de mers de la casa in care stam dar peisajele de pe drum sunt superbe asa ca nu are ce te supara (ma rog, daca nu esti Matei sa te plangi la tot pasul). Drumul este la deal si, cand ajungi in varf, in stanga ti se deschide o panorama splendida, marea, ingemanata cu cerul, intre munti. Aseara era innorat si apusul juca norilor feste de lumina uimitoare, nevrand sa se dea batut.

Centrul orasului e langa port. Vase de agrement, mai mari sau mai mici isi asteptau cuminti la docuri stapanii plecati probabil la o sesiune de cumparaturi sau la cina. Restaurantele se gasesc la tot pasul iar la usa fiecaruia este cineva care te invita sa vii la ei pentru ca acolo, cum altfel, se gaseste cea mai buna mancare si atmosfera.
Orasul este extrem de linistit, muzica in orice restaurant, daca exista, e in surdina, oameni se plimba linistiti, de la nici o taraba (pentru ca exista si acestea) nu rasuna nici macar cantece ritmate traditionale, ce sa mai zic de manele (comparatia e implicita).
Ne plimbam putin si hotaram ca nu, nu vom manca pizza in prima noastra plimbare prin oras. Matei cere ciorba de vacuta si pilaf asa ca ne uitam dupa o taverna si o gasim imediat. Gazda ne asteapta zambitoare in prag. Luam loc si imediat mai apare un zambet. Matei le raspunde incantat cu "hello, how are you?" (Singurele cuvinte pe care le cunoaste de altfel in engleza in afara de cantece si poezii). Patronul este imediat langa el sa se prezinte, il cheama Tassos. Langa restaurant, un magazin invita la "piele si blanuri" - in cea mai pura limba romana. Oau, sa fie romanii cei care aduc banii aici? Nu e de mirare atunci ca la noi e penurie - dar, lasand la o parte spiritul nationalist aiurea, ne meritam soarta cu varf si indesat.
Nu ne descurcam cu meniul, mai ales ca Matei acum cere pizza, asa ca amfitrioana este iar langa noi sa ne ajute. Concluzionam simplu: salata Nisoise (scuze expertilor culinari daca nu se scrie asa) - cu ton, ansoa, ou, salata proaspata, rosii si oua - pentru mine, supa de pui pentru Matei si musaca pentru Cornel.
Salata mea arata foarte proaspata, musacaua e ok iar supa este de fapt un pilaf mai lung - perfect! Mancam, bem un suc, sau doua, tati o bere si Matei primeste si o prajitura la final. Totul ne costa 40 de euro. Cu tot cu bacsis. Mult? Putin? Ce mai conteaza?
"In Grecia nu ploua." ma asigurase Cornel inainte sa plecam spre vacanta visurilor noastre. Judecand dupa cum toarna cu galeata, se vede treaba ca s-a inselat. Oricum, nu sunt 15 grade ca in Bucuresti. Tot e ceva.

Ploaia sta si plecam spre casa. Avem fericita (sau nefericita) idee sa o luam pe un alt drum spre casa gandind ca marea ne va calauzi fix unde trebuie sa ajungem. E clar, ne simtim prea bine aici de plecam in bezna, cu copilul de mana jelindu-se ca e obosit (ah mama, ce te-am inteles si compatimit abia acum pentru toate concediile si plimbarile in care tu admirai fascinata portul si langa tine jeleau patru odrasle ca vor acasa, ca ei sunt obositi). Plecam printre case, pe stradute abia luminate si, dupa ce admiram vreo jumatate de ora casele frumoase, palmierii (care in viziunea lui Matei sunt niste ananasi mari), turistii, masinile, tot, realizam ca ne-am ratacit. Tati se crispeaza brusc, Matei jeleste si mai tare si se plange ca ii este frica (sa fi fost palmele noastre transpirate?). Dupa 15 minute in care sunt de un calm uimitor chiar si pentru mine (avantajul bataliilor zilnice cu demoni mult mai mari) il rog pe Cel ce e mereu cu noi sa ne arate drumul. In doua minute il gasim. Ii multumesc si continuam sa mergem, mangaiati de briza si acompaniati de intrebarile agasante ale lui Matei: "dar unde am parcat?"

Grecia e clar un taram al zeilor, si inca unii frumosi - tati, daca citesti sa stii ca ma refer la cei din Olimp ;). Dar mi se pare ca este un mic colt de Rai si din alta cauza: la fiecare colt gasesti troite in care o mana de credincios ingrijeste o candela ce lumineaza icoane de sfinti ortodocsi, alaturi de Iisus si Maica. Cum sa te pierzi pe un asemenea taram? (Si nu ma refer doar la ratacirea noastra temporara). Pare mai degraba un loc al regasirii.

Marti
Am luat drumul de pe langa mare pentru a ajunge in oras, altul decat cel din alte zile, mai anost.
Mergem pe o sosea destul de abrupta, printre maslini si admiram inca un apus miraculos.
Ajungem printre case de vacanta albe, asezate pe munte, cu vedere la mare si acoperite de flori urcatoare de o culoare mov intens. La un moment dat un hidroavion aterizeaza pe apa, trece printre doua barci de pescari plecate la treaba si decoleaza din nou, inspre apus care a devenit inca si mai frumos (daca acest lucru era cu putinta). Privim totul de sus incercand sa capturam fiecare moment, miros, senzatie in suflet si fiecare imagine in memoria camerei.
Am spus ca e un taram al zeilor?

Facem cumparaturi pentru cei dragi, ascultam distrati lamentatiile lui Matei (care devin din ce in ce mai dese pe zi ce trece, semn ca rasfatul este la maxim) si luam cina pe malul marii, in golfuletul care este centrul oraselului turistic Neos Marmaras.
In noapte, obositi de toata aventura zilei, acompaniati de cantecul neobosit al greierilor, tinandu-ne de mana, pasim incet spre casa, planuind, sub ochii mirati ai unui magarus care paste in acelasi loc de trei zile aventurile zilei ce va veni.


(din notele lui mami facute la fata locului)